Marturia unui atac de panica.

“La 50 de ani, am trait primul si ultimul atac de panica..

Suferisem o interventie chirurgicala, eram acasa iar medicul imi spusese sa-mi dau singura pansamentele jos  peste doua zile si sa incep sa indepartez omnistrup-urile , cu blandete. Mi-am pus la indemana alte pansamente sterile, dezinfectantul.. si  vreo patru plasturi mari, cat toate zilele!

Am mai aprins o lumina , ca sa ma asigur ca vad bine ceea ce  fac. Mai intai m-am apucat sa dau jos pansamentele exterioare; surpriza ma astepta sub ele.

Am fost deosebit de surprinsa sa constat ca nu aveam niciun fir chirurgical la vedere, desi aveam patru taieturi: doua de 18  cm, una de 12 cm si una de 4 cm si asta pe fata corpului , dar mai aveam una de aproximativ 30 cm si pe spate.

Mi-am spus in gand “wow” cand m-am vazut in oglinda si m-am minunat de poate face chirurgia moderna in ziua de astazi!…

Dupa ce am mai tras de doua ori aer in piept, am inceput cu mana tremuranda, sa agat un coltisor al unui omnistip ce era mai dezlipit.. am continuat… mai trageam un pic de colturi, imi mai priveam o data mana tramuranda.. si iar am mai tras de un colt… am inceput sa transpir dar am continuat…  am mai tras un pic de un alt omnistrip si inima a inceput sa-mi bata tare… nu m-am oprit: aveam o misiune si-mi doream sa ascult sfatul medicului, sa nu-mi fie frica sa-mi ingrijesc corpul, iar acum trebuia sa-mi dau omnistrip-urile jos…. Cu inca un capat al unui nou omnistrip, am simtit cum incep sa ametesc, imi venea sa lesin dar tot nu m-am oprit, am continuat misiunea, desi mi-era o frica nebuna ca mi se va desface operatia cu fiecare omnistrip dat jos!…parca cineva ma strangea de gat si nu mai aveam aer.. nu a mai trecut mult siam simtit ca pierd controlul, ca voi cadea din picioare si ca nimeni nu ma va gasi la timp ca sa ma salveze…. N-amfost capabila sa-l strig pe sotul meu, sa ma ajute, ma epuizam singura.. m-am intrebat daca asa arata un accident vascular.. un atac de cord…

Dupa un timp nu am mai putut sa articulez niciun cuvant, nici macar in minte.. n-am mai putut nici sa ma misc… dar ca prin vis, un gand a incoltit si mi-am dat seama!

<<Dar eu sunt sanatoasa si mi-am dat jos multe din strip-uri si totusi sangele nu a tasnit, operatia nu s-a crapat, uite!…>>

A fost momentul cand am constientizat , ca sufar un atac de panica, in direct cum s-ar spune! Era in derulare..

<<Respira ! tine-te de chiuveta! respira abdominal! Respire si toracal! Indreapta spatele! Intinde umerii ! … acum ridica si capul! Vezi?… este mai bine! Continua sa respiri, pastreaza pozitia… acum imi arati si ce culoare au ochii tai ? >>

Am zambit si am deschis ochii, nu muream si asa am invatat ca panica era doar in mintea mea si nu aveam nicun motiv real sa-mi fie frica…chirurgul isi facuse treaba bine , trecusera suficiente zile de la operatie iar organismal meu deja se mobilizase si inchisese ranile!…

Pana atunci stiam doar din carti ce-i ala un atac de panica, acum stiu si din experienta. Atacul nu a mai venit niciodata si nici nu va mai veni, acum as sti ce am de facut, oricum ! “

( G.S., Bucuresti, 2019)

Daca ai si tu aceste simptome si vrei sa rezolvi aceasta situatie mai rapid, te invit sa te programezi la o sedinta de consiliere psihologica 1 la 1 .

Programeaza-te, aici .

Psh. Lidia Stoica