Frustrarea. Intre dorinta si neputinta.

Cum ne poate modifica comportamentul frustrarea ?

Dezvoltarea personală este un proces destul de îndelungat și minuțios, cu beneficii majore atunci când vrem să facem o detoxifiere totală a negativităților din mintea noastră, însă niciodată imposibil atunci când NE DORIM SĂ FIM , nu mai buni, ci CEA MAI BUNĂ VARIANTĂ A NOASTRĂ!

Dacă vrem să înțelegem de ce avem anumite frici, de ce reacționăm în modul agresiv în care o facem și de ce pare că uneori nimeni nu ne înțelege sau nu vrea să ne ajute, dezvoltarea personală este răspunsul. Un proces de autocunoaștere minunat care nu ține o luna-două, până la primul “burger” de frustrări pe care îl reingerăm, ține toată viață.

Ce putem observa după perioada de autoizolare este că parcă ne-am retrogradat în privința abilităților sociale pe care abia-abia ni le insușiserăm. Ce inseamnă asta? Înseamnă că parcă iar ne enervăm pe orice și acționăm impulsiv, fie prin retragere, fie prin luptă, că parcă iar nu mai suntem așa “zen” cum ajunsesem înainte de pandemie, parcă o luăm iar de la început cu dezvoltarea personală. Adică parcă am ajuns să fim iar plini de frustrările pe care abia ni le ștersesem din hard disk-ul comportamentului nostru. Abia reușisem să ne dezlegăm de ce e negativ în noi, de răspunsurile noastre negative, de modul nostru nu foarte productiv de a comunica, suntem iar frustrați.

De ce?

Pentru că nu am mai primit contact uman, social, suntem oameni, ființe sociale și dacă nu avem contact social, mintea noastră începe “ să se îmbolnăvească” .

Ce ne-a lipsit?

–          Simplul “bună dimineața” de la facultate/ muncă/ cafeneaua de la care ne luăm energia de dimineață

–          Aglomerația din autobuz, magazine, metrou, unde de fiecare dată învățam cum să ne stăpânim ieșirile nervoase după o zi grea de lucru/ o noapte fără somn din cauza stresului

–          Cordialitatea pe care ne-o exersam în fiecare zi cu acel coleg pe care am fi preferat să nu-l vedem constant

–          Acele câteva secunde de râs când vezi un copil cum se joacă

–          Isteria din mall-uri, unde totul era îmbibat de energie de la toți oamenii, fie ea bună sau rea, o primeam în corpurile noastre și o eliminam dând la rândul nostru mai departe

Un om nu se poate dezvolta în pădure…ca un om, stând singur în propria-ți locuință îți dezvolți aptitudinile de mobilier în casă, atunci când eșți înconjurat de oameni te observi pe ține, observi la ce eșți bun, te simți bine când vezi că ai reacționat așa cum îți dorești și mai dai afară din energia aceea a frustrărilor…pentru că acestea ne conduc de atât de multe ori viață..frustrările.

Ce sunt frustrările?

Frustrarea este acel sentiment de furie/ enervare pe care îl avem când nu putem să schimbăm ceva. Frustrarea apare și atunci când avem o problemă cu noi pe care nu vrem să o recunoaștem, iar mediul cumva reușește să ne-o scoată în evidență.

Exemple de frustrări: Am probleme la muncă cu un coleg, dar el e prea căpos, e prea nesuferit, șeful nu face nimic în privința asta și nici colegii nu înțeleg, deci nu am cum, dar ma deranjează teribil. Acel “nu am cum’’ este frustrarea, atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum ne-am dori noi, în esența unei probleme nerezorvabile este frustrarea, iar cârma rezolvării ei este la noi.

Acel moment în care avem o problemă, o neînțelegere căreia nu îi găsim soluție, aparent, și nu suntem îngrijorați, ci nervoși la senzația că soluția ar trebui să vină din exterior către noi, nu să facem noi ceva că să o aducem, se numește frustrare.

Un alt mod de a defini un anumit tip de frustrare este :“disonanța cognitivă”,

–          noi avem expectanța de a ne comporta conform credințelor/ valorilor noastre

–           atunci când comportamentul nostru nu este consistent cu valorile noastre, apare disonanța cognitivă, o stare de tensiune emoțională.

Poate părea un fleac, încă acesta este motivul a foarte multe certuri și neînțelegeri, mai ales în viață de cuplu.

–          Atunci când nu vrem să ne recunoaștem defectele cele mai adânci și reacționăm de parcă am fost jigniți, ne lăsăm frustrările să ne acapareze.

Ce să facem că să ne dăm seama de ce reacționăm agresiv și care sunt exact frustrările noastre?

–          Observăm când suntem nervoși, deși logic, nu găsim un motiv anume (pare că avem un blocaj)

–          Observăm când rezolvarea la problema noastră, menționată sumar, este din exterior ( de la alți oameni) nu din interior (de la noi)

–          Observăm senzația pe care o avem atunci când ceilalți nu se comportă așa cum ne-am dorit noi, iar din această cauză suntem foarte nervoși. La exterior acceptăm comportamentul, dar în sinea noastră suntem plini de mânie ( aceasta este o frustrare)

Atunci când identificați senzațiile și emoțiile pe care le simțit în acele momente, vă dați seama cum se simte de fapt o frustrare.

Cum ne stăpânim?

1.      Când simțim că cineva este pe cale să ne enerveze, deși comportamentul celuilalt nu este tocmai deplasat: tragem aer în piept și ne reglăm tonul vocii pe un ritm cât mai liniștit chiar de dinainte să fi spus vreun cuvânt.

Atunci când răspundem fonic în conformitate cu tensiunea emoțională resimțită, corpul și mintea vor înțelege că se află într-un fel de pericol și veți începe să simțiți și mai multă tensiune și furie. Atunci când ne potolim tonul vocii, ne dăm nouă de înțeles că totul este în ordine și nu avem niciun motiv de a ne stresa, deci vom fi mult mai calmi și raționali.

2.      Ne gândim cum putem rezolva NOI problema, nu ne așteptăm că ceilalți să ne citească mințile și să rezolve totul pentru noi. “Eu sunt responsabilitatea mea”, este o gândire pe care am vrea să ne-o însișim cât mai mult.

3.      Nu ne spunem că suntem frustrați! Spunem că simțim/ gândim x.

Când ne asumăm descrierea de “frustrat” nu ne mai diferențiem de ceea ce simțim și ne identificăm cu descrierea negativă. “Nu eșți frustrat, doar te-a deranjat o acțiune, nu eșți frustrat, doar ti se pare irelevantă o afirmație, nu ești frustrat, doar te deranjează că ai făcut un lucru care nu este în conformitate cu valorile tale.” În loc să spunem “sunt un frustrat” să menționăm cu voce tare ce anume ne-a deranjat, într-un mod cât mai exact și punctual, astfel nu ne mai identificăm cu eticheta pe care ne-am ales-o.

*O metaforă terapeutică spune în felul următor “ Gândește-te că ți-ai cumpărat o casă în valore de 200. 000 de dolari pe care o umpli în mare parte cu mobilier luat de la gunoi. Mobila din casă nu schimbă valoarea ei, ea tot 200. 000 de dolari va costa, pentru că mobila ne-o alegem după preferințe și poate fi schimbată oricând în așa fel încât să exprime ce vrem noi să transmitem. Așa eșți și tu, tu ești casă, iar ceea ce simți reprezintă mobila, ești singurul care poate schimba ce simti și ce gândești, fără ca gândurile tale, chiar dacă negative unele, să îți modifice valoarea ca persoană.*

Nu uitați că suntem oameni și este normal să avem emoții său senzații negative. Mai important decât a le elimina cu totul, este să ni le controlăm și înțelegem. Primul pas în dezvoltarea personală este conștientizarea punctului de plecare, ce, cine și cum sunt eu acum.

Clinica de Psiho-Oncologie Lidia Stoica este disponibila noilor pacienti oricand si va face tot posibilul sa fie alaturi oricarei persoane doreste ghidare, intelegere si explicatii pe toata durata tratamentului!

Programarea este la un telefon sau la un click distanta chiar in site-ul nostru, nu ezitati nicio secunda sa cereti ajutorul. Si desi nu ne dorim sa ne contactati cu aceasta problema, suntem aici pentru a va fi alaturi!

Articol scris de Oana Alexandra Topala, stundenta la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Psihologie si Stintele Educatiei, Student intern la Clinica de Psiho-Oncologie.

Programeaza o sedinta de consiliere psihologica / psihoterapie aici.

Psh.Lidia Stoica