Mai presus de el – Vol. 1

28,08 lei

3 în stoc

Specificaţii

Aspect Format: 130×200
Alte specificații Număr pagini: 240

Editura: Bookzone

An apariție: 2016

Autor:

SKU: 9786069430323 Categorii: ,
Quantity

Descriere

O poveste despre dragostea adevărată… o poveste despre suferința adâncă… o poveste despre regăsire… o poveste despre bucuria de a dărui… asta vei găsi atunci când vei deschide acest volum. Viețile, trăirile, dezamăgirile și iubirile unor oameni sunt prinse între aceste pagini, iar lumea lor poate deveni a ta pentru câteva ore de lectură.

Îți promit o călătorie fără ocolișuri. Cu ochii minții vei vedea Alabama sub năduful zilelor de vară. Vei vedea Soarele cum alunecă sub orizont și pe măsură ce totul se întunecă în jur, iar noaptea cuprinde ținutul Marengo, cele câteva văpăi de lumină ale caselor de pe acolo se vor confunda, pe aceeași pânză de negură, cu stelele de pe cer. Peste câmpurile întinse și plantațiile cu tutun, un licăr de lumină, firav și tremurând, va răsări mereu, din dreptul casei Fontenot. Acolo, sub cerul unei seri de vară, îl vei cunoaște pe Jude și tot acolo o vei întâlni pe Savannah.

Le vei afla povestea și îți promit că va rămâne în sufletul tău, mult timp după ce vei fi terminat de citit această carte.

O carte inclusă în categoria de cărți de dragoste, dar cu adevărat o poveste care te face să te gândești la propriile alegeri din viață (și să îți găsești curajul de a fi tu), care te provoacă să iubești la orice vârstă, să îți asumi riscuri, să fii nostalgic, să simți că tu ești protagonistul cu fiecare pagină dată și cu fiecare fir epic care este țesut în fața ochilor tăi.

“Oare cum îți poți face inima să bată mai încet? Cum oare să-mi opresc sângele să-mi năvălească obrajii și să-mi pulseze frenetic în vene? Cum poate cineva, vreodată, să întrebe “oare o mai iubesc?”, când stă față în față cu acea persoană. Cum, când e atât de clar? Trebuie să știi din prima clipă, căci altfel, oricât te-ai minți, iubirea nu există. Îmi doresc ca nici eu să nu simt asta acum, dar este atât de clar… Cum îmi pot opri eu ochii s-o admire lacom?”

Impresii de la cititori

“O lecție de viață importantă. Am trăit odată cu ei, am plâns odată cu ei… foarte reală…foarte bune cărțile. Le recomand. Lectură plăcută!” – Eugenia Regheni

“Dacă iubiți literatura bună, de calitate, dacă sunteți sensibili la frumos, cumpărăți cele două volume! SUNT EXTRAORDINARE!!!!” – Florina Chirilov

Specificaţii

Iubire, speranță, regăsire de sine, răspunsuri la întrebări, motive să mergi mai departe. Toate acestea le găsești într-o poveste extraordinară semnată Dama de Treflă.

Mai presus de el este un roman inspirat din viața reală, cu o scriere directă dar în același timp plină de emoție și neprevăzut. O scriere în ale cărei cuvinte și trăiri te vei regăsi cu siguranță.

“Mai presus de el” este un vis al copilăriei mele și rezultatul tuturor trăirilor mele feminine. Am pus suflet, emoție, lacrimi, speranțe și trăiri personale. Mi-am făcut curaj să fiu cât se poate de sinceră cu mine insămi și cu fiecare femeie care merită să primească de la viață și de la bărbatul de alături mai mult. Mai multă atenție, apreciere, încredere și de ce nu, dragoste.

Încearcă să nu te mai gândeşti la părerile celor din jur, încearcă să fii rece cu oamenii care îţi spun că nu poţi. Fă propriile greşeli, chiar dacă vor durea. Riscă să trăieşti dezamăgiri, ar putea fi de fapt bucurii imense. Urmează-ţi visurile, trăieşte-ţi magia şi nu ai cum să ratezi fericirea. Nimic nu e absurd atunci când îţi asculţi sufletul. Nimic nu e la fel de frumos ca atunci când îi dai dreptate sufletului. Visează! Speră! Riscă! Munceşte! Vei reuşi tot ce îţi propui, ai să vezi.” Dama de Treflă

Informații suplimentare

Aspect

Format: 130×200

Număr pagini

772

Editura

Bookzone

An apariție

2017

Autor

Alexandru Mihai Gulie